Focul și toamna
Trăim acum pe deplin luna Octombrie, luna când frumoasa toamnă începe să ne fascineze cu paleta sa coloristică. Diminețile cu ceață, amiezile călduțe și serile reci cresc nevoia de a ne retrage în casă, unde contemplarea focului aprins din șemineu sau savurarea cănii cu ciocolată caldă devin realitatea de zi cu zi o perioadă bună de acum înainte.
Acum introducem de fapt elementul de “foc” în ambiental, elementul care ne va încălzi atât la propriu, cât și la figurat în următoarele luni cu zile mohorâte, ploioase și întunecoase. Este suficient să amplasăm în interior lumânări decorative, sau să folosim decorațiuni de culoare roșie, portocaliu, mov pentru a face simțită prezența acestui element. Folosește-l pentru a-ți potența curajul, inspirația și expresivitatea.
Focul creează căldură și acțiune, reprezintă faimă, inspirație. Este legat de pasiunea și expresia noastră emoțională, iar dacă simțim că sentimentele sau emoțiile le păstrăm în interiorul nostru, cu siguranță avem nevoie de mai multă energie de foc. Dar prea mult din acest element ne poate ridica nivelul de stres, agresivitate și neliniște, iar uneori energia lui ne distruge fizic sau emoțional.
De aceea este foarte important să păstrăm în echilibrul cele 5 elemente!
Pentru mai multe informații programeaza o intalnire

